Cultura de acasă #muzeeEU

eu1. Muzeul Luvru, Paris – fost palat regal, Luvru este cel mai mare muzeu de istorie și artă din Franța (după suprafață, 210.000 m2 dintre care 60.600 m2 destinați expozițiilor) și unul dintre cele mai importante muzee din lume. Gândit ca muzeu universal încă de la înființarea sa, în anul 1793, cuprinde colecții care se întind pe câteva mii de ani și un teritoriu care se extinde din America până la limitele Asiei. Împărțite între opt departamente, aceste colecții prezintă opere admirate pe tot globul, printre care „Mona Lisa”, „Libertatea conducând poporul” și „Venus de Milo”.

2. Muzeul d’Orsay, Paris – inaugurat în 1986, muzeul a fost amenajat în clădirea Gării d’Orsay, care a fost reconfigurată între anii 1983-1986, pentru a putea găzdui muzeul. Colecțiile muzeului constau în principal în opere din perioada 1848-1914, de artă plastică și sculptură, însă acesta prezintă și opere de artă decorativă, fotografie și arhitectură. Muzeul deține cea mai mare colecție a impresioniștilor (aproximativ 440 de picturi) și post-impresioniștilor din lume, peste 900 de pânze dintr-un total de 3300. Aici se pot vedea capodopere ca „Dejun pe iarbă” – Manet,  „Originea lumii” – Courbet și seria catedralelor de la Rouen – Monet.

3. Rijksmuseum, Amsterdam –  este dedicat artelor, tehnicii și istoriei. Are în posesie o  colecție bogată de picturi din secolul de aur olandez precum și o  colecție de artă asiatică. Muzeul a fost fondat în 1800, la Haga, pentru a expune colecțiile conducătorilor locali și era cunoscut sub denumirea de Galeria Națională de Artă. În 1808, muzeul a fost mutat la Amsterdam din ordinul regelui Louis Napoléon, fratele lui Napoleon Bonaparte. Picturile aflate în proprietatea orașului, cum ar fi „Rondul de noapte” – Rembrandt, au devenit parte a colecției muzeului.

4. Muzeul Van Gogh, Amsterdam – muzeu dedicat celebrului pictor olandez,  un muzeu al post-impresionismului care deține peste 200 de picturi, peste 1.000 de desene, zeci de stampe, 4 albume și aproximativ 750 de scrisori trimise sau primite de marele artist. Foarte multe opere ale lui Van Gogh reprezintă munca de la țară. Una dintre cele mai cunoscute este „Natură moartă cu floarea soarelui“.

5. Galeria Uffizi, Florenţa – este cel mai vechi muzeu din Europa și deține cea mai mare pinacotecă renascentistă. Uffizi este unul dintre primele muzee moderne. Galeria a fost deschisă vizitatorilor la cerere începând cu secolul al XVI-lea, iar în 1765 a fost deschis oficial publicului, devenind în mod oficial un muzeu în 1865. Astăzi, Uffizi este una dintre cele mai populare atracții turistice din Florența și unul dintre cele mai vizitate muzee de artă din lume.

6. Muzeul Dali, Catalonia – deține cea mai mare și mai diversă colecție de lucrări ale artistului, al cărei nucleu este reprezentat de colecția personală. Pe lângă picturile Dalí din toate deceniile carierei sale, există sculpturi Dalí, colaje tridimensionale, dispozitive mecanice și alte curiozități din imaginația lui Dalí. Un punct culminant este o instalație anamorfică în sufragerie tridimensională, cu mobilier personalizat, care arată ca fața lui Mae West atunci când este privită dintr-un anumit loc. Muzeul găzduiește și o mică selecție de lucrări ale altor artiști, colectați de Dalí, de la El Greco și Bougereau la Marcel Duchamp și John de Andrea.

7. Muzeele Vaticanului – complexul muzeal a fost fondat de Papa Iulius al II-lea la începutul secolului al XVI-lea, când a expus diferite sculpturi antice în grădina numită „Belvedere” și a permis accesul artiștilor pentru a le putea admira. În prezent, complexul este format din zece muzee diferite, dar vizitatorii au acces și la sălile de expoziție ale Bibliotecii Vaticane și la alte săli decorate cu fresce din perioada Renașterii, printre care cele pictate de către Raffaello și, bineînțeles, Capela Sixtină.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.