Apariție editorială

album jurnal brasov coperti 2-page-001Editarea jurnalului lui Valeriu Braniște sub forma unui album de artă a avut drept scop promovarea culturii scrise în rândul tinerilor, printr-o formă creativă de receptare și interpretare a acesteia, având ca punct de pornire literatura confesivă a secolului trecut, pusă în valoare prin intermediul unui album de artă, care combină desenul grafic cu noile tehnologii QR.

Albumul de față reprezintă rodul a doi ani de documentare și  transpunere în imagini a ideilor, simţămintelor și evenimentelor la care a luat parte adolescentul Braniște. În același timp, albumul este o invitație la o plimbare vizuală prin Sibiul anilor 1885-1886, surprins cu atenție, talent și emoție de către artistul plastic Felician Petru Crișan.

1

Cele cinci caiete cu notițele liceanului care au inspirat realizarea acestui album se păstrează în colecțiile Bibliotecii Județene „George Barițiu” Brașov și fac parte dintr-o categorie de acte rar întâlnite în fondul de patrimoniu: jurnalele de elevi.

Vă invităm să descoperiți acest patrimoniu sâmbătă, 2 noiembrie, orele 12.30, la sediul Bbliotecii județene Brașov (Bd. Eroilor, nr. 35) cu prilejul lansării oficiale a acestei  lucrări speciale.

Mulțumim și pe această cale întregului colectiv care a lucrat la realizarea albumului: Felix Crișan – ilustrator, Ruxandra Nazare – prefață, Silviu Mânzălean – digitizare text, Mariana Ciocan – generare coduri și tehnoredactare și Claudia Popescu concept și editare.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.