CRESC la bibliotecă – lansarea proiectului

Cu ocazia lansării proiectului CRESC la bibliotecă (Creștem România Egalității de Șanse pentru Copii), co-finanțat de AFCN, astăzi, miercuri, 30 august, orele 13.30, la mansarda Casei Baiulescu a avut loc și prima reuniune a partenerilor: bibliotecile județene din Brașov, Caraș-Severin, Dolj și Sălaj. Întâlnirea va continua și mâine, cu un atelier dedicat instruirii bibliotecarilor care vor susține activități în cadrul proiectului.

IMG_6161

Proiectul se înscrie în aria tematică a Educației prin Cultură și este dedicat celebrării Centenarului României Moderne.

Biblioteca Județeană George Barițiu Brașov, împreună cu partenerii săi, își propune conștientizarea unui grup de 50 de copii și tineri, cu vârstele cuprinse între 12 și 16 ani, provenind din medii defavorizate, asupra valorilor și semnificațiilor legate de Primul Război Mondial și Marea Unire din 1918.

Activitățile proiectului vor cuprinde un atelier interactiv de istorie, numit Istoria Altfel, ce va include vizionarea de materiale legate de evenimentele ce au influențat destinul României în perioada Primului Război Mondial.

Cel de al doilea atelier, numit Istoria Citită, constă în studiul corespondenței de epocă, adaptate specificului local și instruirea copiilor în redactarea de scrisori. Ei vor fi încurajați să interacționeze cu grupurile selecționate de către parteneri, împărtășind experiența lor din timpul atelierelor.

Ultima activitate este intitulată Istoria de Ieri, Azi, în cadrul căreia copiii vor realiza interviuri cu persoane ce vor relata amintirile lor despre evenimentele din preajma Unirii României. Mai precis, este vorba despre surse de mâna a doua, de repovestire a experienței celor care au participat la Unire de către urmașii lor, cei care păstrează aceste amintiri vii.

Prin acest proiect, biblioteca își propune să valorifice patrimonial cultural local, să susțină accesul liber la cultură, să cinstească memoria Unirii din 1918, să promoveze diversitatea și toleranța.

IMG_6165

Persoane de contact:
Irina Mastan – documentarist proiect
Ruxandra Nazare – manager de proiect

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.